joi, 17 martie 2011

Rugăciuni în timp de trăsnete, fulgere şi cutremure


Doamne Atotputernice, Stăpânitorul şi Dumnezeul nostru, Părinte, Fiule şi Duhule Sfinte, ştim că am greşit la cer şi înaintea Ta şi am mâniat bunătatea Ta şi am pornit certarea Ta spre noi şi suntem vrednici de cea mai cumplită certare a Ta. Însă, ştiind iubirea Ta de oameni - că precum este mărirea ta, aşa şi bunătatea şi milostivirea Ta -cădem cu umilinţă la marea Ta milostivire şi Te rugăm pe Tine, Cela ce nu vrei moartea păcătoşilor, îmblânzeşte-Ţi şi-Ţi întoarce groaznica Ta mânie de la noi nevrednicii robii Tăi şi nu ne pierde cu dreapta Ta mânie întru fărădelegile noastre. Ci după obiceiul iubirii Tale de oameni şi după Părinteasca Ta milă, îmblânzeşte şi încetează groaznicul glas al tunetului şi al fulgerului Tău şi ne miluieşte pe noi, că ne-am spăimântat foarte. Opreşte, Doamne, şi stinge focul mâniei Tale, pornit asupra noastră; iar norii cei întunecaţi şi încărcaţi cu grindină stricătoare, risipeşte-i degrabă şi-i goneşte la munţi şi-n locuri pustii, unde nu este vieţuirea robilor Tăi. Iar nouă slugilor Tale, ne trimite ploaie lină şi curată, numai cât este pentru trbuinţa şi roada pământului nostru şi spre folosul norodului Tău. Aşa, Stăpâne Doamne, cu puterea Dumnezeirii porunceşte degrabă văzduhului să stea în linişte şi să se arate senin, curat, vesel şi cu strălucire de soare, ca, bucurându-ne şi mulţumind Ţie, să Te mărim pe Tine Preabunule, Dumnezeul nostru. Că bun şi iubitor de oameni eşti, şi Ţie slavă înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!





Psalmul 84

Bine ai voit, Doamne, pământului Tău, întors-ai robimea lui Iacob. Iertat-ai fărădelegile poporului Tău, acoperit-ai toate păcatele lor. Potolit-ai toată mânia Ta; întorsu-Te-ai de către iuţimea mâniei Tale. Întoarce-ne pe noi, Dumnezeul mântuirii noastre şi-ţi întoarce mânia Ta de la noi. Oare, în veci Te vei mânia pe noi? Sau vei întinde mânia Ta din neam în neam? Dumnezeule, Tu întorcându-Te, ne vei dărui viaţă şi poporul Tău se va veseli de Tine. Arată-ne nouă, Doamne, mila Ta şi mântuirea Ta dă-ne-o nouă. Auzi-voi ce va grăi întru mine Domnul Dumnezeu; că va grăi pace peste poporul Său.Şi peste cuvioşii Săi şi peste cei ce îşi întorc inima spre Dânsul. Dar mântuirea Lui aproape este de cei ce se tem de Dânsul, ca să se sălăşluiască slava în pământul nostru. Mila şi adevărul s-au întâmpinat, dreptatea şi pacea s-au sărutat. Adevărul din pământ a răsărit şi dreptatea din cer a privit. Că Domnul va da bunătate şi pământul nostru îşi va da rodul său; Dreptatea înaintea Lui va merge şi va pune pe cale paşii Săi.

Niciun comentariu:

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails